Dacă prin „macara” înțelegem un dispozitiv de ridicare, cea mai veche formă cunoscută este shaduful (numit și cumpănă de apă) — o pârghie cu o găleată, folosită pentru ridicarea apei la irigații în Mesopotamia și apoi în Egiptul Antic. Acest dispozitiv exista încă din mileniul al II-lea î.Hr. și este considerat de mulți istorici strămoșul macaralei moderne, deoarece folosește principiul pârghiei pentru a ridica o sarcină.
Însă la prima macara de construcții propriu-zisă (pentru ridicarea blocurilor de piatră), cele mai vechi dovezi arheologice provin din Grecia Antică, din secolele VII–VI î.Hr. (aprox. 700–500 î.Hr.), unde au fost folosite macarale cu scripeți și troliu pentru construirea templelor.
Nu există un singur „inventator” al macaralei moderne, pentru că ea a evoluat treptat din macaralele antice cu scripeți și troliu.
Totuși, Wilhelm Albert (1787–1846), un inginer minier german, este adesea considerat unul dintre pionierii macaralei moderne. În 1834, el a proiectat și construit o macara acționată de abur pentru minele din Harz, ceea ce a reprezentat un mare pas înainte față de macaralele manuale.
Mai târziu, în secolul al XIX-lea, ingineri precum William Fairbairn și Sir William Armstrong au dezvoltat macaralele hidraulice și cele pentru porturi, apropiind foarte mult macaraua de forma ei modernă.
Cea mai impresionantă și avansată macara de ridicare grea, cea mai cunoscută este SSCV Sleipnir.
- este o navă-macara offshore operată de Allseas și este considerată una dintre cele mai mari și mai sofisticate macarale de ridicare grea construite vreodată.
-
Capacitate de ridicare: 20.000 de tone (două macarale de câte 10.000 t).
-
Tehnologie: sisteme computerizate de control, poziționare dinamică și operare de mare precizie.
-
Utilizare: instalarea platformelor petroliere și a turbinelor eoliene offshore uriașe.
-
Lansare: 2019.
